Informații importante cu privire la înscrierea la sesiunea aprilie 2019

a Examenului de aptitudini

 

 

Pentru sesiunea din luna aprilie (13 și 20 aprilie) a examenului de aptitudini, CECCAR vine în întâmpinarea stagiarilor care s-au prezentat la cel puțin una dintre sesiunile din anii 2016, 2017 și 2018 ale Examenului de aptitudini și care nu au promovat examenul prin reducerea taxei de înscriere. Taxa de înscriere pentru categoria expert contabil este redusă la nivelul de 500 de lei, iar pentru categoria contabil autorizat – 350 de lei.

 

Candidații din categoria de mai sus vor actualiza dosarul de înscriere cu următoarele documente:

·         cerere pentru înscriere la examenul de aptitudini, adresată președintelui filialei Corpului;

·         copie a actului de identitate (BI/CI);

·         certificat de cazier judiciar valabil la data examenului;

·         adeverință medicală valabilă la data examenului;

·         două fotografii tip BI/CI;

·         dovada achitării taxei de înscriere la examen.

 

 

Stagiarii care se încadrează pentru susținerea examenului în aprilie 2019 și care nu au mai susținut examenul de aptitudini până în prezent vor depune dosarul de înscriere cu următoarele documente:

·         certificatul de admitere la stagiu, emis de comisia de examinare pentru accesul la profesie;

·         certificatul de stagiu;

·         copie a diplomei de studii economice superioare, respectiv a diplomei de studii medii, recunoscute de Ministerul Educației Naționale;

·         cerere pentru înscriere la examenul de aptitudini, adresată președintelui filialei Corpului;

·         copie a actului de identitate (BI/CI);

·         certificat de cazier judiciar;

·         adeverință medicală;

·         două fotografii tip BI/CI;

·         dovada achitării taxei de înscriere la examen – 175 euro pentru expert contabil și 125 euro pentru contabil autorizat (contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii).

 

Dosarele se vor depune la filiala din raza de domiciliu a candidatului sau la filiala la care a efectuat stagiul până la data de 29 martie 2019.

Vom reveni cu informații privind centrele de examen după finalizarea înscrierii candidaților.

 

---------------------------------------------------------------------------- 

Cursuri gratuite pentru pregătirea stagiarilor în vederea susținerii examenului de aptitudini din 13 și 20 aprilie

CECCAR organizează, în luna martie a.c., la București, o serie de cursuri gratuite pentru a veni în sprijinul definitivării formării profesionale a persoanelor care au finalizat stagiul și care doresc să se înscrie la Examenul de aptitudini din sesiunea extraordinară din 13 și 20 aprilie 2019.

Stagiarii vor avea și opțiunea de a urma cursurile live, pe platforma online, urmând să fie transmise în scurt timp, pentru acces, userul și parola. Cursurile vor rămâne un util instrument de formare profesională, înregistrările continuând să fie disponibile pe platformă ulterior încheierii transmisiunii live.

Orice informații cu privire la programele de pregătire destinate stagiarilor și examenul de aptitudini se pot obține de la filiala CECCAR de domiciliu.
 

 

 

 

 ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

-----------------------------------------------------------------

  Noi publicații pentru stagiarii CECCAR

Noi publicații pentru stagiarii CECCAR
CECCAR pune la dispoziția stagiarilor două noi publicații – Dreptul afacerilor , autor Ioana Nely Militaru, și Elemente de dreptul muncii , de Raluca Dimitriu – volume ce tratează, printre altele, atât teoretic, cât și practic, aspecte legate de legislația muncii, terminologia folosită, categoriile de contracte în baza cărora se prestează munca, raporturile juridice de afaceri.

Cele două publicații se vând împreună, la prețul de 50 lei, și sunt disponibile la filialele CECCAR din întreaga țară.

-------------------------------------------------------   

Ediția 2018 a Ghidului pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat, disponibilă la filialele CECCAR

Ediția 2017 a Ghidului pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat, disponibilă la filialele CECCAR

CECCAR pune la dispoziția candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil sau de contabil autorizat ediția a VI-a, revizuită și adăugită, a Ghidului pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat.

Lucrarea cuprinde exerciții rezolvate în domeniile de competență contabilitate, analiza economico-financiară a întreprinderii, evaluarea întreprinderii, audit, expertiză contabilă, doctrina și deontologia profesiei contabile, exemple care sunt esențiale pentru pregătirea în vederea susținerii examenului de aptitudini.

Pregătirea candidaților în domeniile de competență cerute se face pe baza acestei lucrări, precum și a altor publicații de specialitate și a standardelor profesionale emise de CECCAR și incluse în bibliografia aferentă tematicii examenului de aptitudini.

Ghidul este disponibil acum la filialele teritoriale ale CECCAR.

 ----------------------------------------------------

Publicații de specialitate pentru pregătirea stagiarilor

  
Publicații de specialitate pentru pregătirea stagiarilor

 

CECCAR vine în sprijinul formării stagiarilor cu lucrări de specialitate în domeniile contabilitate și raportare financiară, contabilitate managerială și Standarde Internaţionale de Raportare Financiară.

Publicațiile Contabilitate și raportare financiară  (preț 30 lei), Contabilitate managerială (preț 25 lei) și IFRS 2015 (Partea A + Partea B) sunt disponibile la sediile filialelor CECCAR, în limita stocului disponibil. Cele două volume IFRS 2015 pot fi achiziționate de stagiarii CECCAR la prețul preferenţial de 109 lei.

Pentru detalii suplimentare vă rugăm să vă adresați filialelor. 

 





E-mail:

   © Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania, 2009