Noi măsuri de sprijin pentru piața muncii. Guvernul a reglementat posibilitatea reducerii timpului de muncă, acordarea unor indemnizații pentru zilieri și sezonieri, precum și încurajarea telemuncii

De noile măsuri vor beneficia circa 700.000 de persoane, iar impactul bugetar este estimat la 2,4 miliarde lei

Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență prin care sunt reglementate o serie de măsuri de sprijin destinate angajaților și angajatorilor și de stimulare a creșterii ocupării forței de muncă în domeniile afectate de întreruperea sau restrângerea activității, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), una dintre măsurile adoptate de Executiv și care va putea fi aplicată ori de câte ori se instituie stare de urgență/alertă/asediu, este sprijinul acordat de stat sub forma unei scheme de finanțare temporară a salariaților care vor avea program redus de muncă.

Executivul a creat posibilitatea angajatorului să reducă, în această perioadă, timpul de muncă al salariaților cu cel mult 50% din durata prevăzută în contractul individual de muncă, cu repartizarea corespunzătoare a programului de lucru și cu reducerea corespunzătoare a salariului. Pentru această perioadă, alături de salariul cuvenit orelor muncite, salariații beneficiază de o indemnizație de 75% din diferența dintre salariul de bază brut prevăzut inițial în contractul individual de muncă și salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii timpului de muncă. Aceste sume se plătesc de angajator și se decontează ulterior de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă din bugetul asigurărilor de șomaj. Potrivit comunicatului MMPS, reducerea timpului de muncă se stabilește prin decizia angajatorului, pentru o perioadă de cel puțin 5 de zile lucrătoare consecutive, acesta având obligația să stabilească programul de muncă pentru întreaga lună. Reducerea timpului de muncă se poate aplica și în cazul programului de muncă în ture, precum și în cazul programului de muncă inegal.

Vor fi sprijinite și persoanele care realizează venituri în regim independent și care au beneficiat de indemnizația de șomaj tehnic în perioada stării de urgență/alertă, în baza OUG nr. 30/2020. Astfel, în contextul reducerii temporare a activității, pe perioada stării de urgență/alertă, aceste persoane vor putea beneficia de o indemnizație lunară de 41,5% din câștigul salarial mediu brut. Plata se va face de la bugetul de stat, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, pe baza cererii și a declarației pe propria răspundere.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

guv1008

Leave your comment