Șef Birou stagiu și dezvoltare profesională continuă – Filiala Mureș

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul Filialei CECCAR Mureș din Str. Marton Aron nr. 14, Târgu Mureș, jud. Mureș, în vederea ocupării postului de șef Birou stagiu și dezvoltare profesională continuă, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și program de lucru de 8 ore/zi.

Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:

a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d) are capacitate deplină de exerciţiu;

e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

f) îndeplineşte condiţiile de studii şi de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;

g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:

  • studii superioare economice;  
  • are calitatea de expert contabil și experiențã profesionalã de minimum 5 ani;
  • capacitate de analiză şi sinteză;
  • abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
  • rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;                                
  • cunoştinţe Microsoft Office, nivel mediu;
  • comportament  profesional integru şi conduită ireproşabilă.

Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Mureș după cum urmează:

– dosarele de înscriere se vor depune in perioada 16.12.2021-14.01.2022 la sediul Filialei Mureș de luni până vineri, între orele 9.00-15.00,

– concursul (testul scris) și proba orala vor avea loc în data de 17.01.2022, ora 13.00, la sediul Filialei Mureș.

– comunicarea rezultatelor concursului se face prin specificarea menţiunii «admis» sau «respins» prin afişare la sediul Filialei CECCAR Mureș.

Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:

1. cerere de înscriere la concurs;

2. CV-ul semnat pe fiecare pagină din care să rezulte numărul total de expertize efectuate;

3. copiile diplomelor de studii şi a altor acte care să ateste efectuarea unor specializări;

4. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).

BIBLIOGRAFIE

  1. Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
  2. Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
  3. Standardul profesional nr. 38 privind pregătirea profesională continua a profesioniștilor contabili.

Leave your comment