De la 1 iunie, MFE va folosi exclusiv sistemul digital în interacțiunea cu beneficiarii finanțărilor

Începând din 1 iunie, toți angajații Ministerului Fondurilor Europene (MFE) și ai structurilor aflate în subordine au obligația de a folosi exclusiv sistemul digital și de a renunța la hârtii în interacțiunea pe care o vor avea cu beneficiarii finanțărilor, conform unei Ordonanțe adoptate de Guvern.

„Ordonanța «Adio hârtii!» este o inițiativă ce vine în scopul debirocratizării și transparentizării interacțiunii dintre beneficiarii fondurilor europene și autorități, creând cadrul legal pentru alinierea la Regulamentele Europene. (…) Renunțarea la hârtii înseamnă pentru cei 29.495 de utilizatori ai sistemului MySMIS drumuri mai puține între Organismele Intermediare și Autoritățile de Management, folosirea documentelor cu formate predefinite și notificări în timp real asupra progresului proiectelor depuse”, precizează MFE, într-un comunicat.

Economia semnificativă de timp și transparența se referă în egală măsură și la funcționarii Ministerului Fondurilor Europene care pot automatiza operațiunile repetitive și chiar să scrie Ghidurile direct în sistem. Asigurarea pistelor de audit pentru toate fluxurile din ciclul de viață al proiectelor este un alt avantaj al implementării Ordonanței, se subliniază în comunicat.

Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.

mfe0805