Executivul a adoptat o nouă serie de măsuri urgente, cu caracter excepțional, care să permită autorităților publice să intervină eficient și cu mijloace adecvate pentru sprijinirea agenților economici afectați de măsurile adoptate pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populației, informează un comunicat emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA).
La propunerea MEEMA, prin Ordonanță de Urgență, a fost adoptată măsura extinderii perioadei de emitere, și după data de 14 mai, a Certificatelor de Situație de Urgență tip 2 (Galben), precum și introducerea ca referință și a lunii mai 2020 pentru diminuarea veniturilor sau încasărilor cu minimum 25% față de media lunilor ianuarie și februarie 2020.
„Așa cum am mai spus, nevoile operatorilor economici sunt extrem de importante pentru noi întrucât ele dau pulsul real al economiei în această perioadă. Am venit în întâmpinarea solicitărilor concrete ale acestora și prelungim termenul de obținere a Certificatelor de Situație de Urgență de tip II, galben, pentru aceia dintre operatorii economici ale căror venituri sau încasări au fost afectate de criza generată de răspândirea coronavirusului SARS–CoV-2. Ne dorim ca un număr cât mai mare dintre ei să obțină un astfel de certificat pentru a le fi mai ușor să se reintegreze în circuitul economic contribuind, astfel, la demersul de repornire a economiei”, a declarat ministrul Virgil Popescu.
Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine