MF propune implementarea unei proceduri de aplicare a prevederilor referitoare la scăderea cheltuielilor cu educația timpurie din alte impozite decât impozitul pe profit

Ministerul Finanțelor (MF) a elaborat un proiect de OUG privind unele măsuri fiscale, în vederea instituirii unei proceduri de aplicare a prevederilor referitoare la scăderea din impozitul pe salarii reținut de contribuabil pentru angajați, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate, a sumelor reprezentând cheltuieli cu educația timpurie care depășesc impozitul pe profit datorat, care au fost în vigoare până la 1 aprilie 2021. „Luând în considerare faptul că termenul de declarare a impozitului pe profit aferent perioadei ianuarie – martie 2021 este până la 25 aprilie 2021, este necesară reglementarea acestei proceduri până la această dată. Lipsa unei proceduri de aplicare a prevederilor referitoare la scăderea cheltuielilor cu educația timpurie din alte impozite decât impozitul pe profit ar avea drept consecință: neaplicarea acestor prevederi legale și afectarea financiară a contribuabililor care au efectuat astfel de cheltuieli; neelaborarea legislației secundare pentru implementarea administrativă a procedurii. Nepromovarea procedurii ar avea consecințe negative, în sensul în care, pentru impozitele vizate vor fi aplicate, după data de 25 aprilie 2021, regulile generale de stingere a obligațiilor bugetare, ceea ce ar conduce la lipsirea contribuabilului de beneficiul legii”, precizează inițiatorii, în Nota de fundamentare a actului normativ.

În acest context, prin proiect, MF propune instituirea unei declarații de regularizare pentru scăderea sumei reprezentând cheltuieli cu educația timpurie care depășește impozitul pe profit datorat, în ordine, din impozitul pe salarii reținut de contribuabil pentru angajați, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate. Modelul, conținutul și modalitatea de depunere și gestionare a declarației de regularizare se aprobă prin ordin al președintelui ANAF.

Termenele de depunere a acestei declarații se stabilesc prin raportare la termenele de declarare a impozitului pe profit, potrivit art. 41 și 42 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

mf1604