MF propune o serie de modificări la schema de ajutor de stat privind stimularea investițiilor cu impact major în economie

Se au în vedere majorarea bugetului maxim al schemei și eliminarea procedurii de verificare la fața locului

Ministerul Finanțelor (MF) a publicat, pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de HG privind modificarea HG nr.807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie. Potrivit reprezentanților MF, modificarea propusă urmărește accesul imediat al tuturor agenților economici resursele financiare de natura ajutorului de stat, ca o măsura necesară de combatere a efectelor generate de pandemia de COVID-19.

Inițiatorii precizează, în Nota de fundamentare a actului normativ, că, în conformitate cu art. 4 alin. (3) din HG nr. 807/2014, bugetul mediu anual al schemei este de 638 milioane lei. Potrivit modificării Regulamentului (UE) nr. 651/2014 valabilitatea schemei de ajutor de stat instituită prin HG nr. 807/2014 a fost prelungită cu 3 ani, respectiv până la 31 decembrie 2023, fără a fi modificat bugetul maxim al schemei. De asemenea, la elaborarea proiectului s-a avut în vedere faptul că, până la sfârșitul anului 2020, pentru cele 81 de acorduri pentru finanțare emise, din bugetul maxim al schemei în valoare de 4.070 milioane lei a fost consumată valoarea de 3.058,34 milioane lei, iar în prezent, în baza bugetului disponibil rămas de 1.011,66 milioane lei, sunt deja depuse și se află în analiză 27 cereri de acord pentru finanțare, prin care se solicită un ajutor de stat în valoare totală de 684,86 milioane lei. În acest context – precizează MF – „este necesară majorarea bugetului maxim al schemei, respectiv de la valoarea de 4.070 milioane lei la valoarea de 6.380 milioane lei (638 milioane lei reprezentând bugetul mediu anual x 10 ani, respectiv perioada 2014-2023)”.

Având în vedere contextul pandemiei generate de COVID-19 și în vederea urgentării efectuării plății ajutorului de stat solicitat de beneficiari, MF propune modificarea prevederilor HG nr. 807/2014, astfel încât să se elimine o etapă din cadrul soluționării cererilor de plată, respectiv efectuarea verificării la fața locului. Prevederea se va aplica și pentru cererile de plată depuse și aflate în analiză la momentul aprobării acestei hotărâri de Guvern.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

mf0707