Lege promulgată: 11 aprilie – Ziua educației financiare

Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru instituirea zilei de 11 aprilie ca Ziua educației financiare.

Astfel, potrivit actului normativ, se instituie ziua de 11 aprilie ca Ziua educației financiare. Parlamentul României, Ministerul Finanțelor, Ministerul Educației, Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Institutul de Studii Financiare, precum și alte autorități ale administrației publice centrale și locale pot organiza manifestări publice, simpozioane, seminarii, mese rotunde sau alte tipuri de evenimente publice, în domeniul educației financiare, dedicate acestei zile.

Potrivit inițiatorilor actului normativ, „incluziunea financiară are un rol foarte important în creșterea calității vieții cetățenilor, iar pentru aceasta este nevoie atât de programe de educație financiară, cât și de programe de facilitare a accesului la produse și servicii financiare. Deși România a înregistrat progrese în ultimii ani în domeniul serviciilor financiare, țara noastră este în continuare pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește nivelul de educație financiară și accesul la unele categorii de servicii și produse financiare, situație accentuată de un decalaj major între mediul urban și rural în acest domeniu”.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

pres1304