ANAF a publicat un material informativ despre principalele deficiențe constatate în urma acțiunilor de control, precum și cele mai frecvente întrebări adresate de contribuabili în semestrul II din 2021

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, la secțiunea Asistență Contribuabili, un material informativ despre principalele deficiențe constatate ca urmare a acțiunilor de control, precum și cele mai frecvente întrebări adresate de contribuabili în semestrul II 2021. Documentul – elaborat în vederea creșterii transparenței și a comunicării cu mediul de afaceri și cu cetățenii – este structurat în două părți: ♦ Principalele deficiențe constatate ca urmare a acțiunilor de control și ♦ Cele mai frecvente întrebări adresate de contribuabili.

În ceea ce privește acțiunile de control întreprinde de Direcția generală antifraudă fiscală, principalele deficiențe constatate pe linia descoperirii și combaterii evaziunii fiscale au fost sintetizate astfel: ▪ cazuri în care contribuabilii au evidențiat, în actele contabile sau în alte documente legale, cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale ori au evidențiat alte operațiuni fictive în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale; ▪ cazuri în care contribuabilii nu au evidențiat, în tot sau în parte, în actele contabile ori în alte documente legale, operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale. Fiecare dintre acestea este prezentat detaliat în materialul publicat de ANAF.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

anaf1304