Document de reacție al Comisiei Europene în urma consultării publice pe tema Directivei privind informațiile nefinanciare

La 29 iulie a.c., Comisia Europeană a publicat un document de reacție la cele 588 de răspunsuri primite în cadrul consultării publice pe tema Directivei privind informațiile nefinanciare, desfășurată în perioada 20 februarie – 11 iunie 2020. Documentul conține o prezentare generală a contribuțiilor aduse în cadrul consultării publice pe tema revizuirii Directivei privind informațiile nefinanciare și nu reprezintă o poziție oficială a Comisiei Europene.

În principal, documentul citat evidențiază aspectele dezbătute în cadrul consultării pentru care a existat un sprijin puternic din partea respondenților. Printre acestea se numără necesitatea de a utiliza un standard de raportare nefinanciară comun, fapt ce ar rezolva problemele legate de fiabilitatea datelor, comparabilitatea și relevanța acestora.

Un alt subiect care a beneficiat de susținere din partea respondenților a fost consolidarea dispozițiilor privind nivelul de asigurare al informațiilor nefinanciare. În acest sens s-a constatat că utilizatorii informațiilor nefinanciare preferă un grad de asigurare rezonabilă, în timp ce persoanele care întocmesc aceste informații preferă asigurarea limitată.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

ce3107