Dragi colege & colegi,
La 13 iulie se împlinesc o sută de ani de la momentul la care a fost înființat, prin Decret Regal semnat de Regele Ferdinand I, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR).
La ceas aniversar, la împlinirea unui secol de la momentul istoric al reglementării profesiei contabile în România, vă invităm să marcăm împreună centenarul profesiei noastre marți, 13 iulie, la Centrul de Evenimente RAB din localitatea Sângeorgiu Mureș,str. Băilor, nr 1112, începând cu ora 14,00, cu prilejul celei de-a XVII-a ediții a Zilei Naționale a Contabilului Român, eveniment desfășurat sub sloganul Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!
Ni se vor alătura, cu această ocazie, reprezentanți ai instituțiilor și ai autorităților de reglementare, ai mediului de afaceri, precum și alți parteneri de dialog ai CECCAR.
Dat fiind caracterul festiv al evenimentului cu tema Centenarul profesiei contabile reglementate în România, acesta va fi momentul oportun pentru decernarea premiilor Topului local al membrilor CECCAR, ocazie cu care vor fi premiați aceia dintre dumneavoastră care au obținut rezultate remarcabile în activitatea desfășurată anul trecut.
Așteptăm confirmarea participării dumneavoastră prin completarea formularului de înregistrare, termenul-limită fiind 08 iulie a.c. Ca de fiecare dată, vă reamintim că înregistrarea la eveniment este posibilă în limita locurilor disponibile.
În cazul în care doriți să anulați confirmarea, este foarte important să ne anunțați cu minimum trei zile înainte de eveniment – la adresa de e-mail ceccarmures@ceccarmures.ro – pentru a putea oferi șansa altor colegi de a lua parte la eveniment.
Cu stimă,
Președintele Consiliului filialei,
Ec. Buculeu Dănilă