MF: Proiectul de ordin pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2021 a operatorilor economici, în consultare publică

Ministerul Finanțelor (MF) a lansat în consultare publică proiectul de ordin pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2021 a operatorilor economici. Prin proiect, se propune ca sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2021 să se aplice operatorilor economici care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri netă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro. Potrivit Referatului de aprobare a actului normativ, pentru întocmirea raportărilor contabile la 30 iunie 2021, încadrarea în criteriul menționat se efectuează pe baza indicatorilor determinați din situațiile financiare anuale ale exercițiului financiar precedent, respectiv a balanței de verificare încheiate la finele exercițiului financiar precedent, utilizând cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil la data încheierii exercițiului financiar precedent.

Inițiatorii precizează, de asemenea, că entitățile care nu au desfășurat activitate de la data înființării până la 30 iunie 2021, cele care în tot semestrul I al anului 2021 s-au aflat în inactivitate temporară, cele înființate în cursul anului 2021, precum și persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii, nu întocmesc raportări contabile la 30 iunie 2021.

Informațiile cuprinse în raportările contabile se bazează pe reglementările contabile aplicabile fiecărei categorii de operatori economici, respectiv Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare sau Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.844/2016, cu modificările și completările ulterioare.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

mf1806-2