Modificările la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicate în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial nr. 956 din 16 octombrie 2020 a fost publicată HG nr. 864/2020 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr.1/2016. Potrivit inițiatorilor, promovarea actului normativ s-a impus ca urmare a: ▪ clarificării tratamentului fiscal aplicabil operațiunilor compensatorii din cadrul contractelor de achiziții pentru nevoi de apărare, ordine publică și siguranță națională; ▪ necesității corelării cu prevederile Codului fiscal, ca urmare a modificărilor succesive aduse acestuia; ▪ necesității respectării unor decizii recente ale Curții de Justiție a Uniunii Europene; ▪ prevederilor art. III din Legea nr. 131/2020 pentru completarea alin. (8) al art. 270 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și pentru modificarea Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 15 iulie 2020; ▪ necesității introducerii unor prevederi privind regimul TVA aferent operațiunilor de administrare a creditelor și/sau de administrare a garanțiilor de credit, efectuate în cadrul contractelor de credit sindicalizat, în concordanță cu Liniile directoare agreate de către Comitetul TVA din cadrul Comisiei Europene; ▪ necesității clarificării regimului TVA aferent operațiunilor de administrare a fondurilor de pensii ocupaționale, reglementate de Legea nr. 1/2020 privind pensiile ocupaționale.

Schimbările survenite prin acest act normativ au în vedere următoarele:

♦ Titlul II „Impozitul pe profit”

S-au completat exemplele prezentate în cadrul pct. 13 alin. (2) din norme cu o nouă literă conținând prevederi privind regimul fiscal al cheltuielilor înregistrate de contribuabili ca urmare a participării la operațiuni compensatorii privind contractele de achiziții pentru nevoi de apărare, ordine publică și siguranță națională, astfel cum sunt reglementate de OUG nr. 189/2002, constând în realizarea de echipamente, tehnică, tehnologie, materiale, produse ce fac obiectul contractului de achiziție sau la prestarea de servicii care contribuie la implementarea și exploatarea în bune condiții a echipamentelor și produselor achiziționate.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

mof1910

Leave your comment