Valoarea maximă a unui tichet de masă a fost stabilită la 40,18 lei în semestrul I al acestui an

Valoarea maximă a tichetelor de masă a fost stabilită la 40,18 lei în primul semestru al acestui an, inclusiv până în luna septembrie. „Pentru semestrul I al anului 2025, începând cu luna aprilie 2025, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, nu poate depăși cuantumul de 40,18 lei”, se specifică în Ordinul nr. 484/280/2025 al viceprim-ministrului, ministrul Finanțelor, și al ministrului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, publicat în Monitorul Oficial nr. 276 din 28 martie 2025. În semestrul anterior, valoarea maximă a unui tichet de masă a fost 40,04 lei.

Conform actului normativ, această valoare nominală a unui tichet de masă se aplică și pentru primele două luni ale semestrului II al anului 2025, respectiv august și septembrie.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)